|
Proba de sarituri
Se practica atat in cadrul „combinatei nordice”, cat si ca proba de sine statatoare. Fazele unei sarituri: elanul se efectueaza pe pista de elan a trambulinei cand pozitia schiorului este ghemuita, iar distanta dintre schiuri este de aproximativ 10 cm; impingerea incepe pe „masa” trambulinei si consta in extinderea articulatiilor genunchilor, obtinandu-se o usoara ridicare. La aceasta se inlantuie o miscare de flexie-extensie rapida. Daca este bine calculata impingerea, inceputul extensiei se termina cand bacurile schiurilor ajung la marginea trambulinei. In acest moment trebuie ca picioarele sa fie aproape intinse iar trunchiul inclinat in fata. Bratele se afla intinse pe langa coapse. Impingerea are eficacitate maxima atunci cand directia ei este perpendiculara pe suprafata masei trambulinei. Din cauza vitezei mari bustul saritorului se inclina inainte pentru a compensa rezistenta aerului care tinde sa-l rastoarne pe spate. Cu cat impingerea va fi mai puternica, mai rapida si executata la timp, cu atat unghiul de desprindere va putea depasii ca marime unghiul de inclinatie a masei fata de orizontala. Zborul este etapa urmatoare, cea mai importanta si cea mai spectaculoasa. Invatarea tehnicii zborului se face numai dupa ce schiorul a invatat bine tehnica elanului, impingerii si aterizarii. Acest procedeu se insuseste pe trambuline cu putere de aruncare de 25-35 m. Pentru a executa o saritura cat mai lunga trebuie sa exploateze cat mai corect forta ascensoriala si sa micsoreze forta rezistentei frontale. Aterizarea este ultima faza pe care saritorul o executa la capatul zborului sau. Pentru a evita supraincarcarea produsa de contactul cu partia de aterizare, se executa o flexie a picioarelor, chiar in momentul impactului si o fandare. Cu cativa metri inainte de aterizare spatele se extinde, capul se ridica, iar bratele se intind lateral pentru a favoriza franarea. Oprirea se executa pe contrapanta prin ocolire sau plug. Arbitrajul este asigurat de catre un grup de oficiali plasati in lungul partiei de aterizare, care vor aprecia lungimea sariturilor. Un alt grup apreciaza cu note tinuta corecta a concurentului in timpul zborului si aterizarea zborului. Puncetele acordate pentru lungimea sarituri plus notele pentru tinuta si corectitudinea zborului dau nota finala.
|